Multe dulce und frumoase

By Pan Zer

Şi cum stãteam noi ‘colo cu Moniku foooaaarte concentrate la ea-n bucãtãrie, cã doar aveam a doua zi examen la English Literature, cu “Moll Flanders” (de n-o citisem) şi de-alea, la ore înaintate din noapte, cu cafea şi cu minus (ca de obicei) de ţigãri, de ne-am şi pornit sã ne luãm din staţie ţigãri Maro (aromate de pişcau la buze mai ceva ca limba neamţã), ne sunã pretenu’ Radu, student la Regie pe vremea aia, cu o întrebare de concurs România, te ador (pe vremea asta, cã pe aia nu era cazul. De emisiune, nu de sentiment!), ş-anume: “Care este cel de-al patrulea cuvînt din limba românã care se terminã în –zdã? Hehe”. Noi, ocoşe, dã-i cu “brazdã”, dã-i cu “gazdã”, dã-i cu altele, ne ies doar trei. Atîta se fãcu şi ora. Şi noi… noi într-o stare de silenţium lugubrum perplexum, aruncînd cîte-o privire furişã pe pereţi, în mod mai mult decît evident complet extrase din peisajul nenorocirilor şi noroacelor stimabilei Moll şi mormãind aceleaşi litere printre pufãiri de Maro: “…mmm… hmm.. –zdã… -zdããã… mmm… tu!… mnu…”.

N-am rezolvat-o în noaptea aia, dar îmi amintesc perfect conversaţia de dimineaţã, dupã ce am decis cã totuşi sã şi dormim o ţîrã înainte de examenul la literaturã englezã fixat la ora 8 a.m.

Laura: “Moniku, trezeşte-te. E ora 7,30”

Moniku: “Cît?? Avem timp de cafea?”

Laura: “Nu.”

Moniku: “Îs gata. Hai.”

Am luat examenul. Şi dacã bine reţin l-am asaltat pe Radu trei zile cu soluţionarea misterului, dupã care l-am înjurat douã. AMÎNdouã.

Laura

by Lady in black

Laura spunea fascinanta poveste cu sacul de dormit și gazda atunci când am văzut-o prima oară.

Laura era aproape întotdeauna prima la BCU să prindem cele mai bune locuri de unde sa ne trimitem bilețelele din poșta post-post-modernă.

Doar Laura știa să vorbească cu fructele și să ne explice Jauss, Kant si Julia Kristeva.

Laura făcea cele mai vesele desene la cele mai plicticoase seminarii la sfârșitul cărora ne căram la câte un vin fiert.

Laura cânta colinde în sesiunea de vară facându-ne să uităm de stresul examenelor.

Cu Laura cântam „Seara pe deal” după ce îmi dăduse să mimez „ie” și „paradigmatic”, iar a doua zi  Laura mă machiase înainte de a merge pe munte și tot ea îi dăduse mâna Monikului ca să o ajute la coborâre.

Cu Laura făceam ca foca și delfinii în miez de noapte într-un râs isteric ce tocmai descoperise cuvântul „delegație”.

Laura mergea în locul meu la serviciul de peste 7 mări și 7 țări când eu aveam o problemă și nu puteam ajunge.

Cu Laura am cântat dezlănțuit și dezlânat, cred, „N-am baaaani deeeeeeee bileeeeeeeet”, în taxiul ce ne ducea de la nunta celei mai bune prietene. Și tot cu Laura am stat la povești toata noaptea dinaintea nunții.

Cu Laura am pornit călătoria ințiatică spre un vârf de munte, iar seara am stat la focul ce nu vroia sa fie și am spus povești. Și a fost doar începutul.

Cu Laura am râs în hohote în autocarul de Sibiu spre disperarea celorlalți călători. Și până în ziua de azi nici Laura și nici eu nu mai știm de ce râdeam.

Laura compune cele mai interesante urări de Crăciun, revelion, zile de naștere și alte sărbători legale sau neștiute.

Cu Laura am epilat de uscături petuniile din balcon în acțiunea ce va ramâne pe vecie cu numele  „Să nu vă steie mânuțele!”

Laura dăruiește căni cu desene dragi și texte duiose pe care le citesc eu la fiecare cafea.

Laura face poze incredibile în care eu mă pierd și uit de furtuna mea interioară.

Laura e master of the internet. Și computer specialist.

Laura îmi zâmbește timid dintr-o poză în care ține în brațe un bebe mirat și fericit.

Cu Laura râd pentru că face cele mai interesane jocuri de cuvinte și tot cu Laura aberez mai mult decât am făcut-o cu altcineva vreodată.

Cu Laura am stat pe cele mai faine terase, la cele mai răcoroase beri, în cele mai frumose vremuri.

LA MULȚI ANI FRUMOȘI, LAURA!