by Pan Fil(m)o
Unele dintre cele 3fmi au fost cam prinse în perioada imediat anterioarã cu nişte evenimente de anvergurã. Dacã aţi crezut cã subsemnata a vãzut filme la nivel de “cãcãlãu” – ei bine, nu. Draga de ea avut trebi, de monitorizat, recenzat, intervievat, pozat, ieşit în stradã, scris. Aici se vede cam ce (cititorii asidui şi voraci ai blogului nostru vor recunoaşte tonalitatea specificã). Printre cele 6 (şapte) filme vizionate în cadrul evenimentului de anvergurã se numãrã şi O viaţã însemnatã.
Cum s-au petrecut lucrurile: ploua. Tare. La cinema – îndesealã. Un voluntar cuminte se aşeazã ultimul, dupã ce toţi au locuri. Un voluntar nu hãpt aşa cuminte, da’ obosit şi cu laptopu-n spate, geanta pe umãr şi umbrela în a treia mînã liberã se aşeazã primul, dar pe margine, pegãtit sã se mute daca devine cazul. N-a devenit. Se anunţã prezenţa regizorului dispus sã rãspundã la întrebãri post-proiecţie. Ochii-n 4. În timpul reclamelor lîngã voluntarul cel cuminţel şi harnic se prãbuşesc doi personaje. Strãine de naţia mioriticã: doamna nu-i extrem de blondã, da-i relativ bãtrînã. Domnul e lat. Începe filmu’. Alb-negru. Voluntarul intrã în acţiune. Acţiunea de moţãire. Vecinii chicotesc în primele 3 minute ale filmului, ca şi cum ar şti cine-s numele enumerate. Voluntarul continuã sã acţioneze. Trece un timp indefinibil din film, dar în mod cert intriga nu s-a produs. Voluntarul iese din acţiune. Domnul lat alãturat cascã. În mod repetat. Voluntarul se distreazã şi volens-nolens devine atent la film. Filmul este chiar drãguţ. Voluntarul face abstracţie de vecini. Filmul se terminã. Voluntarul nu îşi dã seama cum a trecut timpul! Începe sesiunea de întrebãri şi rãspunsuri (în mod ciudat avem şi în românã cuvinte potrivite, nu tre sã fie musai sesiune de “chiu end ei”). Cã di ce îi alb şi negru, cã dacã s-au gãsit acolo la ei în Uruguay soluţii la închiderea instituţiei respective, zbang cîte un tunet, regizorul foarte amabil, dar deh, un voluntar implicat nu se mulţumeşte cu chestiunile astea , ci îl urmãreşte pe om post-moment în holul cinematografului, nu ia în seamã dorinţa omului de a amîna cu 10 minute interviul cã aşteaptã pe cineva, porneşte reportofonul şi iaca rezultat:
Am profitat de ploaia torenţială şi am adresat cîteva întrebări regizorului Federico Veiroj:
– CefaciFoca?
Ha ha! Evident că nu aşa am zis! Ci:
Voluntar Vitrina Advertising: – Salut, Federico! Eşti pentru prima dată la TIFF? Ce părere ai, pînă acum?
Federico Veiroj: – Da, vin aici pentru prima dată – am sosit aseară, dar e excelent! Îmi place că e plin de tineri, care vor să dialogheze, au întrebări şi ştiu multe despre filme.
V.V.: – Cine ai vrea să cîştige competiţia?
Federico Veiroj: – Ha?? Aaaa! Haha! Nu ştiu!
V.V.: – Ai văzut şi alte filme din concurs?
Federico Veiroj: – Da, am văzut cîteva, dar nu pe toate. Filmul meu e relativ “bătrîn”, imediat face un an şi pentru mine invitaţia şi venirea mea aici sunt o mare surpriză, e un premiu în sine, aşa că nu mă gîdesc prea mult la competiţie. Bine înţeles, toţi cei implicaţi în cinema, regizori, producători, ne dorim premii, dar acum pentru mine e mai important că am făcut filmul şi că sunt aici!
Federico s-a născut la Montevideo, Uruguay în 1976, e regizor şi producător şi îl recunoaşteţi după următoarele semnalmente:
Despre filmul La vida util, care are o notă autobiografică, iar actorul principal nu e deloc deloc actor ci jurnalist – vedeţi detalii aici, aici, sau aici, pe unde a participat, pe unde a fost premiat.
Deci aşa! A şi luat premiu.
(text publicat – fãrã atît de multe detalii – şi pe blogul Vitrina Advertising)
Traduceri Ecologice Independente a.k.a. TEI
3fmi 