Tag Archives: filme

Cum sã-ţi faci viaţa utilã

by Pan Fil(m)o

Unele dintre cele 3fmi au fost cam prinse în perioada imediat anterioarã cu nişte evenimente de anvergurã. Dacã aţi crezut cã subsemnata a vãzut filme la nivel de “cãcãlãu” – ei bine, nu. Draga de ea avut trebi, de monitorizat, recenzat, intervievat, pozat, ieşit în stradã, scris. Aici se vede cam ce (cititorii asidui şi voraci ai blogului nostru vor recunoaşte tonalitatea specificã). Printre cele 6 (şapte) filme vizionate în cadrul evenimentului de anvergurã se numãrã şi O viaţã însemnatã.

Cum s-au petrecut lucrurile: ploua. Tare. La cinema – îndesealã. Un voluntar cuminte se aşeazã ultimul, dupã ce toţi au locuri. Un voluntar nu hãpt aşa cuminte, da’ obosit şi cu laptopu-n spate, geanta pe umãr şi umbrela în a treia mînã liberã se aşeazã primul, dar pe margine, pegãtit sã se mute daca devine cazul. N-a devenit. Se anunţã prezenţa regizorului dispus sã rãspundã la întrebãri post-proiecţie. Ochii-n 4. În timpul reclamelor lîngã voluntarul cel cuminţel şi harnic se prãbuşesc doi personaje. Strãine de naţia mioriticã: doamna nu-i extrem de blondã, da-i relativ bãtrînã. Domnul e lat. Începe filmu’. Alb-negru. Voluntarul intrã în acţiune. Acţiunea de moţãire. Vecinii chicotesc în primele 3 minute ale filmului, ca şi cum ar şti cine-s numele enumerate. Voluntarul continuã sã acţioneze. Trece un timp indefinibil din film, dar în mod cert intriga nu s-a produs. Voluntarul iese din acţiune. Domnul lat alãturat cascã. În mod repetat. Voluntarul se distreazã şi volens-nolens devine atent la film. Filmul este chiar drãguţ. Voluntarul face abstracţie de vecini. Filmul se terminã. Voluntarul nu îşi dã seama cum a trecut timpul! Începe sesiunea de întrebãri şi rãspunsuri (în mod ciudat avem şi în românã cuvinte potrivite, nu tre sã fie musai sesiune de “chiu end ei”). Cã di ce îi alb şi negru, cã dacã s-au gãsit acolo la ei în Uruguay soluţii la închiderea instituţiei respective, zbang cîte un tunet, regizorul foarte amabil, dar deh, un voluntar implicat nu se mulţumeşte cu chestiunile astea , ci îl urmãreşte pe om post-moment în holul cinematografului, nu ia în seamã dorinţa omului de a amîna cu 10 minute interviul cã aşteaptã pe cineva, porneşte reportofonul şi iaca rezultat:

Am profitat de ploaia torenţială şi am adresat cîteva întrebări regizorului Federico Veiroj:

–        CefaciFoca?

Ha ha! Evident că nu aşa am zis! Ci:

Voluntar Vitrina Advertising: – Salut, Federico! Eşti pentru prima dată la TIFF? Ce părere ai, pînă acum?

Federico Veiroj: – Da, vin aici pentru prima dată – am sosit aseară, dar e excelent! Îmi place că e plin de tineri, care vor să dialogheze, au  întrebări şi ştiu multe despre filme.

V.V.:Cine ai vrea să cîştige competiţia?

Federico Veiroj: – Ha?? Aaaa! Haha! Nu ştiu!

V.V.: – Ai văzut şi alte filme din concurs?

Federico Veiroj: – Da, am  văzut cîteva, dar nu pe toate. Filmul meu e relativ “bătrîn”, imediat face un an şi pentru mine invitaţia şi venirea mea aici sunt o mare surpriză, e un premiu  în sine, aşa că nu mă gîdesc prea mult la competiţie. Bine înţeles, toţi cei implicaţi în cinema, regizori, producători, ne dorim premii, dar acum pentru mine e mai important că am făcut filmul şi că sunt aici!

Federico s-a născut la Montevideo, Uruguay în 1976, e regizor şi producător şi îl recunoaşteţi după următoarele semnalmente:

Despre filmul La vida util, care are o notă autobiografică, iar actorul principal nu e deloc deloc actor ci jurnalist – vedeţi detalii aici, aici, sau aici, pe unde a participat, pe unde a fost premiat.

Deci aşa! A şi luat premiu.

(text publicat – fãrã atît de multe detalii – şi pe blogul Vitrina Advertising)


TIFFU-I CA O POEZIE

Se-ntâlniră-n hall

În margine, chiar în mall

Trei femei deștepte

Ochii să-și îndrepte

Către film de TIFF

Până nu-i tardiv

Una-i volutar,

alta e pozar

Și-una-i la hotar.

Lume multă le-mpresoară

Filmele le înconjoară

Uite, tu, ce drag de artă!

zise Anku, gură spartă

Laura, că-i mai școlită

Un, doi vede că „Pirații”

„Mahmurela” ș-alte nații

Aduc oamenii la mall

Nu-i bai, că e popor

Și la TIFF. La filmul aiesta,

Mr Nobody”, i-i dusă vestea

Că ar fi de meditat

De gândit și de aflat

Despre lumi imateriale

Subiectiv-imaginare.

AM ne zorește-n sală

că începe filmul dară

Lume multă și în sală

Criticul vorbește iară

De buget și de filmări

Și de alte vizionări

Și începe: te învârte,

te-mpresoară,

te prostește

te-nfioară

Și te joacă

O să-mi placă?

Da, că-mi pune întrebări

Despre noi, alegeri, șansă,

Cât destin

Câtă substanță

E în viața noastră oare?

E trăirea doar visare?

Stiu, ideea nu e nouă

Dar povestea-i dulce rouă

Lumile îs suprapuse

Universuri de mult duse

Se întorc în timp de vis

Se multiplică destins

Și-i imagine totală

Nu-i poveste, e vizuală

Muzica ironizeză

Societatea persiflează

Păru se ridică-n dor

Bicicletele în zbor

Tot plutesc în spațiu larg

Nu e timp și nu-i nici spațiu

E imaginația mea?

Sau există toate-așa?

Dar și la un film de soi

Mai găsești unu sau doi

Ca să râdă ca deștepții

Cînd se plînge dorul vieții

Că durerea e mascată

De un râs în calea dreptă

A ideii c-un român

Face haz când baiu-i spân

La final ne întrebară

Ne plăcu? Și iar votarăm

De văzut, da de văzut!

Nouă 3 , ne-a cam plăcut.

…………………………….

Și apoi în Mănăștur

Vizionări în aer pur

Nu ne place că-s puștani

Gălăcioși și cocalari

E o beznă de speriat

Gropile nu-s de ratat

Că nu vezi decât ecranul

D-auzi urlet cu toptanul

E de stat, da nu ast-seară

Mai venim, și nu-într-o doară

Să vedem un film de preț

Și să scriem pe wordpress.


N-am visat cu Avataru’

by Laura

A fost frumos, în momentul ăla. Ochilor mei le-a plăcut ce-au văzut, culorile, formele, mişcarea plutindă ca prin vis a seminţelor de Ar… stai că poate nu l–a văzut toată lumea, să nu anticipez şi să stric surpriza.

Încerc să scriu despre film şi îmi amintesc cu claritate o singură treabă: cum scotea cuţitul din teacă tipa albastră (hai că pe ea sigur aţi văzut-o în trailer) şi făcea “chhhhhhhhrrrr” cînd se apropia careva de bărba-su căzut la pãmînt. Şi mi-o mai plăcut de ea că îi era frică, mai şi recunoştea asta, şi că îşi exprima durerea. Urlînd. Extratereştri complet atipici! A, şi mi-o mai plăcut că băiatu bun era pe bune în scaun cu rotile – nici din ăştia n-am mai prea văzut. Nu putea în schimb lipsi mama alienşilor, Sigourney – a fost acolo. În ailaltă extremă. Încerca să îi înţeleagă/ protejeze, fiindcă ea a fost cea care şi-a dat seama că nu metalu’ ăla (americăneşte) denumit “unobtainablo” sau aşa ceva era adevărata bogăţie a planetei, ci comunicarea cu marele flux de energie a naturii la care extratereştrii (ăia albaştri – respirau normal – oamenii erau ăia de respirau greu) se conectau prin… da’ nu zic, cã iar stric surpriza.

Academic vorbind, deci da, merită văzut,fără discuţie. Subliniez “văzut”. Cumva, de la un punct încolo (după ce am prins ideea conflictului), nu am făcut altceva decît să văd filmul ăsta. Şi am ţinut-o aşa pînă la final – l-am văzut, nu l-am trăit. Oricum era clar că binele cîştigă, iubirea învinge, natura e mai puternică decît omul/ metalul/ armele (a se vedea pentru completări poemu’ ăla cu “Tot ce mişcă-n ţara asta, rîul, ramul, mi-e prieten numai mie iară ţie duşman-ţi este/ Duşmănit vei fi de toate făr’ a prinde chiar de veste”), comuniunea extraterestru – natură (a se vedea poemu’ cu “Şi la avatarirea mea/ A căzut o stea”), bonus filosofic omul care alege să îşi nege rasa şi să îşi transpună spiritul în avatar – pe bază de îndrăgosteală, doar nu aţi crezut că…

În concluzie am visat în noaptea de dupã vizionare cu Dira – fosta mea dirigintă – şi cu două găşti de prieteni de facturi diferite care mă chemau fiecare la băute.


%d blogeri au apreciat asta: