Ofensiva norvegiană (II)

By Anku

Recunosc fără rușine că până la cărțile defunctului Cotidianul nu prea știam mare lucru despre literatura norvegiană (bine, în afară de piesele lui Ibsen care e atât de mare că mi-e și frică să-i scriu numele)….dacă stau bine să mă gândesc nu știam prea multe nici despre Norvegia (cum îl cheamă, oare pe președintele lor… că tot îmi scapă…?…)

Așa că, pentru a suplini lipsa de informații geo-politice și statal-organizatorice am zis să citesc ceva de prin zonă, iremediabil impresionată fiind eu de literatura nordică de când am citit „Cum simte domnișoara Smilla zăpada” a danezului Peter Hoeg.

În acest context, „Beatles”-ul lui Lars Saabye Christensen suna bine (Beatles întotdeauna sună bine!) mai ales că îmi fusese recomandată de cineva plusând cu o traducere de Sanda Tomescu Baciu care predă la Litere în Cluj și despre care auzisem doar lucruri bune.

Cartea merge pe rețeta de succes pentru mine: adolescență-neadaptare-ratare stropită cu mult alcool pe fundalul acordurilor băieților din Liverpool (nu ăia care joacă mâine cu Unirea, ăialalți!) Mda…pentru mine așa a fost și nu am mai avut impresia aceasta cu nici o carte: că muzica e dominantă, că o aud din momentul în care deschid cartea așa cum auzi o cutie muzicală. Dar muzica celor 4 prieteni din roman, Kim (naratorul), Gunnar, Seb și Ola, se aude din ce în ce mai încet pe măsură ce aceștia merg către maturitate și drumurile lor nu mai urmează aceeași potecă  pe care uneori mergeau la pescuit (știu că sună a clișeu, da chiar era o potecă acolo!), dovadă a faptului că muzica trăiește în noi mult mai intens la o anumită vârstă, că idolii mor în rutina și resposabilitatea lui „m-am făcut mare”, că uneori visele nu mai cresc o dată cu noi, că lumea merge înainte orice ai face tu. Și când nu se întâmplă așa rămâi, la fel ca și Kim, un refugiat în afara societății, client de manual al azilurilor.

Romanul rămâne o mărturie a emancipării (politică, socială, culturală) începută în anii 60, a deschiderilor postbelice (uneori șocante) întrezărind primele trăsături ale culturii pop.

Vă recomand să citiți cartea: vă turnați un pahar de vin, vă așezați confortabil, deschideți cartea și așteptați să cânte. După aia vă uitați la meci!

Ofensiva norvegiană (I)

by Anku

Întrerupem puţin programul obişnuit deoarece blogul acesta a început să ia o uşoară tentă psihedelică.

Când am hotărât noi să facem blog aveam cu totul şi cu totul altă viziune despre conţinutul lui. Mânate de puternice imbolduri intelectualiste ne gândeam noi cum o să scriem despre cărţi, filme, piese de teatru la care oricum nu mergem din lipsă de timp, spectacole de operă la care jur, noi am vrut să mergem, da’ s-au amânat (ori suspendat, nu mai stiu exact,…anyway, intenţia contează), despre chestii sociale de înalt angajament cetăţenesc, despre concerte precum ăsta la care încă nu ne-am luat bilete (şi dacă nu ajungem o să spunem şi noi ca vulpea vs strugurii „oricum Bon îi mort…”), cum o să postăm poze uluitoare, o să facem mâncăruri exotice şi o să dăm reţete la tot poporu’ , cum o să descriem locuri pitoreşti, mirifice şi mirobolante….

Între timp Laura a încercat ceva şi musafiri inenarabili au scris despre chestii absconse (aşa-i că ne avem şi noi cu neologismele?), dar într-un final ne-am deturnat total spre amintiri de tot felu’ şi comentarii aberante.

Aşa că, schimb temporar registrul şi încerc să vă povestesc despre o carte printr-un mic exerciţiu de imaginaţie:

…Cum ar fi să descoperiţi că tot ceea ce sunteţi nu s-a format în ani şi ani, ci ATUNCI în vara magică petrecută într-un loc în afara timpului şi învăluită de prezenţa tatălui?…

…Cum ar fi să construiţi fascinaţi de povestea distrugerii?…

…Cum ar fi să surprindeţi momentul acela aparent banal, dar despre care ştiţi ATUNCI şi ACOLO că vă va schimba definitiv inocenţa, dar să nu puteţi interveni?…

…Cum ar fi să ştiţi că aparţineţi iremediabil unui LOC pe care nici un timp, nici o persoană şi nici o întâmplare nu îl vor putea suplini?…

…Cum ar fi să ştiti că e ultima oară când îl vedeţi pe cel care e totul pentru voi şi să nu faceţi nimic?…Şi să ştiţi, ATUNCI, că toată viaţa voastră va sta sub semnul unei absenţe?…

…Cum e, ca jumătate de secol, să simţiţi că cineva v-a furat viaţa ATUNCI când eraţi la furat de cai?…

„…este posibil ca noi să nu fim personajele principale din vieţile noastre. Nu îmi puteam imagina cum s-ar putea întâmpla aşa ceva, ceva atât de îngrozitor: un fel de viaţă-fantomă în care eu nu sunt în stare să fac nimic altceva decât să privesc acea persoană care mi-a luat locul şi poate că o urăsc şi o invidiez teribil, dar nu pot să fac nimic, deoarece la un moment dat eu m-am prăbuşit afară din viaţa mea, ca dintr-un avion, aşa îmi imaginez, afară în spaţiul liber şi acolo sunt în derivă şi nu mă pot întoarce căci altcineva stă pe locul meu, deşi acel loc era al meu şi eu aveam biletul în mână.”

…Dar mai ales cum e ACUM, când prezentul nu-şi mai aşteaptă decât sfârşitul, să vă întâlniţi cu trecutul?…Să vă întâlniţi cu omul care v-a trăit viaţa, viaţa voastră de ATUNCI, de la 15 ani?…

…Cum e să ştiţi că, deşi nu a fost nici vina, nici alegerea lui, e vorba totuşi despre viaţa VOASTRĂ?…

…Cum e să-l priviţi în ochi ştiind că pierderile lui au fost întreite?…

…Cum e să înveţi să hotărăşti TU când să te doară?…

Aici trage linie Trond Sander, totuși erou principal în romanul norvegianului Per Petterson „La furat de cai” (Editura Univers, Colecţiile Cotidianul, traducerea Raluca Iani) rememorând un trecut care e mai viu şi mai intens decât prezentul. Nu vă povestesc cartea pentru că orice aş scrie n-am cum să bat o expresie precum „m-am prăbuşit afară din viaţa mea” şi pentru că sincer vă sfătuiesc să o citiţi. Iar dacă aţi citit-o, aş vrea să aflu şi părerea voastră…

Dacă doriţi să aflaţi detalii şocante din viaţa autorului (în spatele surâsului sau chiar a zâmbetului senin pe care-l dăruieşte Petterson în fiecare poză nu se banuieşte tragedia)  şi dacă vreţi să citiţi o analiză a romanului muuuuuuult mai pertinentă decât a mea vă recomand acest articol.

Pentru ca am făcut o pasiune pentru literatura norvegiană (culmea, nu datorită acestei cărţi!) şi pentru că mi-s dragi multe cărţi din colecţia Cotidianul voi mai scrie despre „ofensiva” norvegiană.