Luţu şi aniversata cu ghimbir

Reţetã de casatã cu ghimbir

by Pan Dişpan

Cînd sã gãtãm cu colegii ţigara, exact înainte sã ne suim în maşini sã pãrãsim incinta, mã sunã al meu. “Buburuzã, vezi cã am de mers pînã în mall, nu te iau de la graficã”. Opa! Deja începem. “Bine Pinţi”, zic, “nu-i hibã, cã mã descurc de p-o stradã pe alta”, da’ fiindcã anu’ ãsta am decis cã mã fac mai a dreaq, sar cu interogarea muiereascã: “Hat ce trebi ai mãtãluţu la mall? Cã numa din 15 încep reducerile”. Al meu, ocoş şi hlizit, sare “Scumpa, las’ cã vezi. Îi sãrpraiz!”. Evident, ca de fiecare datã cînd gîngureşte în englezã, mã pufneşte rîsu’.  “Bine dragã, mã las’ pe mîna ta… dacã pricepi ce vreu sã-ţi zic.. “. Sper c-o priceput.

Buuun. Ajunge fata acasã, vag iritatã cã n-o ieşit cum trebe perspectiva la sticlã. Luţu rãsare din bucãtãrie cu şorţu’ de gãtit şi mixeru-ntr-o mînã. “Pfu ce bine cã ai venit! Hai ajutã-mã!”. Eu sideratã. “Da’ ce se petrece aci??”. Lipiciosu’ (de data asta şi la propriu) se unduieşte pe lîngã mine şi toarce “Îţi fac ceva buuuuuuun”. Opaaa! Gata, sar în schemã.

În bucãtãrie pachet întreg de unt de 220 de grame (sau cît viaţa mea are untu ãla, clasicu’ de Alba) aşteaptã cuminte în bolu’ de mixerizat comuniunea sufleteascã cu 4 gãlbenuşuri. (Normal cã de ou!). O canã de apã plinã pe trei sferturi de zahãr vanilat Oetker se uitã cu invidie, cã ea se va încorpora acolo numai progesiv şi numai dupã ce una la mînã untul se cremoşeşte în sigurãtate (cu mixeru’ harnic mînuit de vajnicul Luţu), şi doi/trei/patru la mînã mai tre’ sã aştepte şi participarea etapizatã a gãlbenuşurilor.

“Io ce sã fac??” salt pe loc precum caprile niegre, cu ochii la pachetele de biscuiţi digestivi. Luţu susurã “Pãi mai pune nişte bere aci ni, pune-ţi şi tu, şi curãţã ghimbiru ãla şi pune de-o cafea”. “Dragã”, zice responsabila de mine, “apãi aşa te-ai gîndit mãtãluţu? Cã bagi bere ş-apoi cafea? Lasã cã facem dimineaţã. Sau… vrei noapte albã ihihihi??!”. Pupãciosu’ se distreazã şi intervine “Nu tu zuzatã, îmi tre’ la asta ce fac!”. Vag dezamãgitã, pun de cafei şi iau rãdãcina aia crem de ghimbir din plasã şi m-apuc s-o curãţ. “Hoooo”, sare Luţu, “numa un pic, nu toatã! Cam cît juma’ de deget îmi trebe!”. Îi arãt un anumit deget şi mîrîi “Din ãsta jumate?”. Se hlizeşte iarã şi mã lumineazã pupãcind unitatea de mãsurã “Din ãsta numa o treime. Ş-apoi dã-l la rãzãtoarea mãruntã”. Poftim, şi pretenţii. Mã înfoi, da’ fac cum o zis. Între timp Luţu se tot îndeasã în mine, cã şi-o gãtat de mixerizat pachetu de unt cu gãlbenuşurile şi zahãru’ şi acuma cicã le încãlzeşte 2 minute pe abur. O pretenţie, numa’ sã aibã motiv sã se-ndese, ştiu io! Da’ mã fac cã nu observ, deh, nici mie nu mi-i chiar rãu.

Încãlzeşte douã minute la abur (pe ceas, cã-i fixist) crema aia gãlbicioasã şi o duce afarã, “la rãcit”. Apoi scoate din tainiţe imemoriale tava. O împodobeşte cu folie de aluminiu. Eu iau cafeaua de la foc, cã-i gata, şi îl aud pe al meu “Bagã în ea nişte cacao, aşa, douã linguriţe”. “Hãhã” mã trezesc eu “ştii cã n-am!”. “Aaaa” se dumireşte, şi sare rapid, MacGyveru’, “pãi atunci fo’ douã pliculeţe de ness, de ãla ştiu io SIGUR cã este” şi ride mînzeşte. Evident, îi scot limba, obraznicu’!

Mai trîntesc şi douã plicuri de ness în cafea, sperînd cã n-are de gînd sã şi bem producţiunea, ca mnoa, inima, ţigãrile, de-alea. Da’ el nu, aleluia. El scoate biscuiţii digestivi şi se apucã sã-i moaie scurt în cafeaua cu ness, dupã care îi  întinde prin tava ornatã cu folie. Eu mã duc sã fumez, Luţu val-vîrtej dupã mine cã sã nu-i vezi-Doamne rãstorn crema cea gãlbuie rãcitã. Aiurea, pretext de pupãcealã , clar. Într-un final glorios ia crema, o toarnã peste biscuiţii muiaţi din tavã, presarã ghimbir, mai bagã un rind de biscuiţi, mai presarã nişte ghimbir şi deasupra rade ciocolatã amãruie.

Eu, silfidã, silfidã, da’ pofticioasã, pregãtesc farfuriuţe, linguriţe, aprind ş-o lumînãricã, sã fie, vorba aia. Al meu mustãceşte şi întreabã aşa, cam cum l-ar întreba Yoda pe Chewbacca “Da ce faci dragã?”. “Pãi… nu o pãpãm??”.  Luţu radiazã: “O pãpãm sigur, da dupã ce stã fo’ 5-6 ore la rece, în frigi!”

Iarã mi-amintesc de perspectiva la sticlã nereuşitã şi de nişte datorii de le mai am, aşa, în general, cred cã mi se strãvede în privire, cã mã îmbuneazã bucãtaru’-şef “Noa haaai buburuzã, cã aşa-i la casata cu ghimbir, gãsim noi ceva de fãcut între timp, doarã nu degeaba aniversãm douã sãptãmîni!…” Opaaaaaaaaaaaaa!!!!

Anunțuri

3 responses to “Luţu şi aniversata cu ghimbir

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: