Pentru cei cu nervii tari

by Moniku

De o saptamana ma tot pornesc sa scriu acest post, dar diverse sentimente ma impiedica de fiecare data. Cand ma revolt, cand imi vine sa emigrez in Coreea, cand ma apuca lehamitea…

Ei bine este vorba despre protectie. Aaaa, nu, nu va voi face o trecere in revista a produselor destinate diverselor forme de protectie a cetateanului- deci nu e vorba nici de Durex, nici e Rexona, nici de Protex…E ceva mult mai profund, mai existential, mai aproape de fiinta sau de nefiinta…Ihim, voiam sa va vorbesc despre PROTECTIA SOCIALA.

Tin sa multumesc celor care au citit pana aici si mentionez ca nu ma supar, chiar ii inteleg pe cei care, afland tema acestor randuri nu vor lectura in continuare. Probabil am distrus cateva orizonturi de asteptare pentru ca protectia sociala in Romania nu trezeste nici optimism, nici buna-dispozitie, nici macar sentimentul de siguranta…a, nu, nu a zilei de maine…nici macar a clipei prezente.

Ma aflu in situatia celui care nu a folosit Durex la momentul potrivit si acum abuzeaza de Rexona si Protex pentru a indeparta transpiratia determinata de furtunile interioare amplificate in fiecare sfanta zi de nepasarea celor din jur.

In octombrie 2009, depun eu dosarul cu zeci de acte si formulare, necesar pentru acordarea indemnizatiei de maternitate. Dupa ce in prealabil dadusem zeci de telefoane la locul de munca – ca haideti, oameni buni, faceti actele alea – dupa ce facusem nu stiu cate copii dupa diverse certificate, dupa ce completasem cateva formulare care s-au dovedit a nu fi cele potrivite si evident au trebuit refacute…ei bine, intr-un final iata-ma cu dosarul depus la Primarie. Am intrat intr-o asteptare febrila a banilor respectivi, bani care, evident, reprezentau singura mea sursa de venit, de supravietuire si de intretinere a copilului.

“Dureaza trei luni de zile pana veti primi banii”, mi s-a spus. Trebuie sa recunosc, eu am un mare defect…cum imi spune cineva ceva ce e peste puterea mea de intelegere, sar instinctiv pe acel cineva cu cea mai grea intrebare din lume: “De ce?”. Pun aceasta intrebare constient si cu riscul de a primi un raspuns neplacut sau deranjant (si trebuie sa recunosc ca de obicei raspunsurile la intrebarea “de ce?” sunt extreeem de neplacute). Asa s-a intamplat si in cazul de fata. Mi se da un raspuns demn de un functionar public, o poveste intortocheata de parca traseul dosarului cu pricina ar fi fost cel putin parcursul unui dosar de importanta colosala al serviciilor secrete. “ca… stiti…dosarul…trebuie procesat…se lucreaza mai intai la Sibiu…apoi se trimite la Bucuresti…ca trebuie aprobat…stiti cum e…deci dureaza trei luni.” Ma rog…fara sa ma declar convinsa sau multumita de raspuns accept- ca ce era sa fac- raspunsul si situatia si…astept…La sfarsitul lui ianuarie…fac apel la cunostintele mele de matematica…adun 1+1+1, imi da 3, numar pe degete noiembrie, decembrie, ianuarie si…evrika…da, refac socoteala si constat ca, intr-adevar, dupa calculele mele si dupa spusele maritului functionar public trebuie sa primesc banii. Banii, pe care, dupa principiul tiganului care face carnati din porcul din targ, eu in impartisem in zeci de directii – datorii acumulate in 3 luni, cele necesare casei, copilului…etc.

Dar macar toate problemele mele pareau rezolvate la momentul respectiv. Verific febril cardul, timp de o saptamana, ba devenisem si intelegatoare, puteam sa accept o intarziere de cateva zile, hai, o saptamana. Cardul meu in schimb nu era atat de optimist ca si mine si imi arata incapatanat un magnific sold de 0 lei si 0 bani.

Eee, zise iar optimistul din mine…trebuie sa verificam, trebuie sa fie o incurcatura. Zis si facut – sunat cunostinta de la Primarie, ceva fosta colega de liceu care raspunde dupa vreo doua saptamani de insistente (ca de, ii suna telefonul incontinuu, nu mai stie ce sa faca, e asa de ocupata incat nici nu mai raspunde), respectiva spune ca nu, nu mai depinde soarta dosarului de Primarie ci de Asistenta Sociala, intrebat acolo unde primim intr-un final un raspuns: „Da, zice, dosarul a fost lucrat la Sibiu – ce o fi insemnand „lucrat”?! – si acum se afla la Bucuresti.” Oftez cumva usurata, ma gandesc ca asta nu mai poate dura mult…DAR raspunsul este completat cu urmatoarele „veti primi banii in martie”. Ma trec toate transpiratiile, dau intr-o nevroza autoindusa spontan, vecina cu slogul si evident izbucneste din mine intrebarea „De ceeeeeeee?????”. Vine raspunsul, calm, a la functionar public…”stiti, trebuie procesat si aprobat dosarul la Bucuresti, apoi pana se intoarce la Sibiu si abia apoi intra la plata – adica in martie, probabil la sfarsitul lunii”.

Va scutesc de sentimentele negative starnite de situatia de mai sus, va scutesc si de injuraturile care incep cu toate literele alfabetului care mi se inghesuie in cap…si mi-e teama chiar spun „Mai rau de atat nu se poate” ca poate se gaseste un optimist mai mare decat mine care sa ma contrazica.

Anunțuri

5 responses to “Pentru cei cu nervii tari

  • shmeny

    vai vai, ce incurajata ma simt :((

  • Moniku

    Lasa, Shmeny, macar ai nervii tari. Ai citit postarea pana la capat. :)Succes iti doresc!

  • ioana m.

    Ce porcarie!Cred ca te-au mintit cu povestea cu Sibiul si Bucurestiul ,ca n-are nici o logica.Am vazut zilele trecute o stire de la Cluj pe tema asta si ziceau ca toate dosarele sunt procesate de o singura (1)persoana.Restul sunt in concediu fara plata sau si-au dat demisia iar pe locurile libere nu pot fi angajati alti functionari”ca s-au blocat posturile”.O mizerie…In Bucuresti mi-au spus tot asa ,ca voi astepta 3 luni dar au intrat banii dupa 2.Cred ca am avut noroc…Ar trebui sa intram cu totii in greva fiscala.Cum ar fi ca o tara intreaga sa nu mai plateasca nici un fel de impozite?Ce-ar mai face functionarii lui Boc in cazul asta?

  • Moniku

    Chestia cu mintitul nu m-ar mira din partea administratiei din Romania dar povestea cu procesarea dosarului atat in orasul de domiciliu cat si la Bucuresti mi-au spus-o mai multe persoane si i-au servit-o si sora-mii la Cluj deci ori asa se procedeaza ori s-au inteles toti.
    Oricum, ideea principala nu era asta ci ca traim intr-o tara in care trebuie sa-ti cresti copilul din alocatia nenorocita de 200 de lei, mai ales in primele luni de viata cand stim cu totii de cate lucruri au nevoie. Asta in conditiile in care unul dintre cei mai mari infractori ai tarii da statul roman in judecata si CASTIGA. Solutia pe care o vad eu e un proces la CEDO…pentru ca ma indoiesc ca vreo instanta din Romania sa judece in favoarea mamelor. Destul de complicat demersul dar ar merita.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: