Citind inainte. Cu bucurie

by Anku

Catam* un vinovat. Un vinovat datorita caruia nu poci eu a scrie pe acest blog despre carti. Catam un vinovat extern, ca doar nu oi fi io. Eu nu sunt niciodata vinovata :). Ca imi place sa citesc, ca dau din picioare isteric daca nu apuc sa citesc macar o pagina dintr-o carte pe zi. Si daca nu reusesc ma simt ca o gospodina care si-a lasat vase murdare in chiuveta. (desi gospodinei nu prea cred eu sa i se intample chestia asta cu vasele). Si vroiam sa scriu si eu in termenii de vaaaai m-a lasat cu sufletul la gura; mi-a taiat respiratia de atata frumusete;  nu m-a impresionat dar a trebuit sa o termin, semn ca era ceva-ceva acolo; am aruncat porcaria de la primele pagini. Ca datorez asta cartilor ca prea m-au imbucurat de-a lungul vietii. Ca de atata ori vroiam sa impartasesc cu cineva placerea asta, sa aflu ce carti le alin(t)a altora sufletul. Ca mi se pare ca ingramadesc platitudini pe centrimetru patrat de blog daca scriu despre carti si oricum ce vreau sa spun ramane mai incifrat ca scrisul egiptean inainte sa dea Champollion ochii cu el. Din incapacitatea/prostia/superficialitatea mea!!

Deja din punctul asta mi-a scanteiat ideea vinovatului strain de mine (alogen, vorba Laurei). Si vorba bancului (vedeti cum tot folosesc vorbele altora?? vedeti cum nu is in stare?!! despre asta ziceam!!!)  m-am uitat in stanga, m-am uitat in dreapta si…nimic. Poate din spate…. Din spate venea agale ca o doamna venerabila ce este Facultatea de Litere. (acum, absolventi la fel de venerabili, veti sari catre mine strigand “Blasfemie!”, dar mai rabdati-mi putin nepriceperea cuvantului). Ca datorez multe acelei facultati e limpede, ca am descoperit munti de carti cu care poate altfel nu m-as fi intalnit. Si as fi regretat. Dar aceeasi facultate m-a transformat, din punct de vedere livresc, intr-un robot. Datorita acestei doamne am devenit o masina de citit un roman de 500 de pagini intr-o zi de biblioteca (de atunci mi-a ramas pentru cativa ani ticul foarte urat si jignitor pentru carti de a verifica din 10 in 10 pagini cate mai am de citit), un program de calculator care analiza obiectiv si numai obiectiv (acolo subiectivitatea era balsfemie!) orice pagina de fictiune, un sablon de teorie literara pe care il aplicam constiincioasa fiecarui text sa vad unde pusca si unde nu. Culmea paradoxului doamna nu era deloc umana. Dar am inteles-o. Atunci am inteles-o. Dar pierdusem, fara sa stiu, adrenalina scufundarii in placerea cititului, textul care exista in afara tuturor actiunilor critice, doar atunci, pentru mine, cea care deschideam cartea. Si sa nu mai zic ca ma simteam obligata sa citesc numa’ titluri. Grele, clar!

Inca am ramas lecturistic handicapata (cam ca sufletele alea din documentarele de pe Discovery care is blocate pe culoarul dintre doua lumi), desi imi permit sa citesc doar din perspectiva imi place-nu imi place si sa stau 10 minute la aceeasi fraza, minunandu-ma de frumusetea ei. Nu ma mai zoreste nimeni, nu mai vrea nimeni pareri incarcate de teoria scortoasa si impartiala si nu mai contorizez pagini. Niciodata. Dar tot nu pot povesti despre carti pentru ca inca nu stiu sa povestesc decat in felul ala care “striveste corola”. Si cand o fac altfel ma inunda valul de nemultumire. Dar am sperante ca se poate, frumos si pertinent in acelasi timp, de la generatia ceva mai tanara. Poate asa mai invat si eu cate ceva. Subiectiv, vorbind!

…si ce ziceati ca cititi zilele astea?

*varianta populara a verbului “ a cauta”

Anunțuri

18 responses to “Citind inainte. Cu bucurie

  • Laura

    Io despre criteriile lu Google ca iz baje saitu in primile pajini si despre cum sa faci un brief de marketing. Ii grav?

  • 3fmi

    by Laura
    :mrgreen: Jurnalul pierdut al lui Don Juan, de Douglas Carlton Abrams. Nu e strălucită da mă ajută să pricep unele chestiuni.

  • Moniku

    Subscriu la faza cu „nu pot sa scriu despre carti”, adaug si „nu pot sa scriu literatura” si, da, clar e vina Facultatii de Litere si a liceului sectia „Filologie”in cazul meu. E o focalizare pe teorie a literaturii, nu pe praticarea literaturii. Hai sa fim realiste, cate eseuri/opere/compuneri originale am fost stimulate sa nascocim in facultate? As compared to cate opere mai mult sau mai putin valoroase a fost nevoie sa citim si sa comentam? Macar un curs sau seminar de creatie sa fi avut…
    On the other hand…pe generatia tanara eu nu ma bazez pentru ca in scurt timp vor fi la fel de indoctrinati si de lipsiti de originalitate ca si noi…plus ca vor avea probabil mai putin interes decat noi in a schimba ceva. E un punct de vedere doar. Sper sa fiu contrazisa.

    • 3fmi

      by Anku
      Am fost simulate sa fim originale in…interpretare! Da’ ei ne oferea „criteriile” originalitatii. In fine…vivat Academia, dar eu mi-am revenit. Cat despre tanara generatie si eu sper sa fii contrazisa :)(citeste blogul fetii sa vezi cu cata lejeritate, bucurie si drag de carti scrie)

  • Adriana

    Eu nu mai pot să citesc. N-am o problemă să scriu despre cărţi, dar nu le mai pot citi. Pentru că sunt bătrână, pentru că nu mă mai ating aşa cum ar trebui să mă atingă, nu mă impresionează cum mă impresionau la, pana mea, să spun 20 de ani. E o chestie, nu ştiu s-o explic, comparabilă cu emoţiile pe care le au exploratorii la primele „terra incognita” descoperite: la început sari în sus de bucurie dacă vezi o raţă de-aia cu pene albastre, la final ridici din umeri când vezi un ornitorinc. Poţi să spui că le citesc obiectiv, căutând emoţiile, aşteptând prea multe, analizând cuvinte şi fraze. Dar adevărul e că m-am blazat, futu-i mama mă-sii.

    Ce citesc? Nimic, acum. Recitesc „Misterioasa flacără a reginei Luana”.

    • 3fmi

      by Anku
      Pai si recititu’ intra la categoria lectura, nu? (eu de fiecare data cand recitesc ceva gasesc alte lucruri care sa ma atinga). Si daca tot poti scrie despre carti, nu ai vrea tu sa scrii aici pe blog :)? Aaaa si aia cu analiza e clar moartea pasiunii! Si nu esti batrana…(hihihi)

    • 3fmi

      tot Anca
      Si despre ce e cartea „Misterioasa”? Ne-ar placea sa o citim?

  • Adriana

    v-ar plăcea foarte tare, că-i opera lu’ nenea Eco. Despre un tip care se trezeşte după un accident fără memorie şi încearcă să vadă ce fel de om era, recuperând amintiri „prin deducţii”. Să descoperi iubiri vechi, fără să ştii dacă au fost iubiri sau aventuri fără semnificaţie, compuneri laudative despre nazişti, fără să ştii dacă sunt scrise că-s teme sau că asta gândeai când erai mic, sentimente pe care nu le poate recupera, cele pentru soţie, copii şi prieteni, sentimente posibile (oare secretara i-a fost amantă?) etc. Ştiţi voi, Umberto Eco rulz.
    Cât despre scris… io ştiu? Îmi dai temă? 😀

  • Adriana

    haulio, voi vorbiţi serios? Nu ştiţi că aspirina e subiect tabu?

  • Moniku

    Anku,am citit blogul fetii,mi-a placut,tot respecul. Sper sa nu fie o exceptie domnisoara.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: