Citind inainte. Cu bucurie

by Anku

Catam* un vinovat. Un vinovat datorita caruia nu poci eu a scrie pe acest blog despre carti. Catam un vinovat extern, ca doar nu oi fi io. Eu nu sunt niciodata vinovata :). Ca imi place sa citesc, ca dau din picioare isteric daca nu apuc sa citesc macar o pagina dintr-o carte pe zi. Si daca nu reusesc ma simt ca o gospodina care si-a lasat vase murdare in chiuveta. (desi gospodinei nu prea cred eu sa i se intample chestia asta cu vasele). Si vroiam sa scriu si eu in termenii de vaaaai m-a lasat cu sufletul la gura; mi-a taiat respiratia de atata frumusete;  nu m-a impresionat dar a trebuit sa o termin, semn ca era ceva-ceva acolo; am aruncat porcaria de la primele pagini. Ca datorez asta cartilor ca prea m-au imbucurat de-a lungul vietii. Ca de atata ori vroiam sa impartasesc cu cineva placerea asta, sa aflu ce carti le alin(t)a altora sufletul. Ca mi se pare ca ingramadesc platitudini pe centrimetru patrat de blog daca scriu despre carti si oricum ce vreau sa spun ramane mai incifrat ca scrisul egiptean inainte sa dea Champollion ochii cu el. Din incapacitatea/prostia/superficialitatea mea!!

Deja din punctul asta mi-a scanteiat ideea vinovatului strain de mine (alogen, vorba Laurei). Si vorba bancului (vedeti cum tot folosesc vorbele altora?? vedeti cum nu is in stare?!! despre asta ziceam!!!)  m-am uitat in stanga, m-am uitat in dreapta si…nimic. Poate din spate…. Din spate venea agale ca o doamna venerabila ce este Facultatea de Litere. (acum, absolventi la fel de venerabili, veti sari catre mine strigand “Blasfemie!”, dar mai rabdati-mi putin nepriceperea cuvantului). Ca datorez multe acelei facultati e limpede, ca am descoperit munti de carti cu care poate altfel nu m-as fi intalnit. Si as fi regretat. Dar aceeasi facultate m-a transformat, din punct de vedere livresc, intr-un robot. Datorita acestei doamne am devenit o masina de citit un roman de 500 de pagini intr-o zi de biblioteca (de atunci mi-a ramas pentru cativa ani ticul foarte urat si jignitor pentru carti de a verifica din 10 in 10 pagini cate mai am de citit), un program de calculator care analiza obiectiv si numai obiectiv (acolo subiectivitatea era balsfemie!) orice pagina de fictiune, un sablon de teorie literara pe care il aplicam constiincioasa fiecarui text sa vad unde pusca si unde nu. Culmea paradoxului doamna nu era deloc umana. Dar am inteles-o. Atunci am inteles-o. Dar pierdusem, fara sa stiu, adrenalina scufundarii in placerea cititului, textul care exista in afara tuturor actiunilor critice, doar atunci, pentru mine, cea care deschideam cartea. Si sa nu mai zic ca ma simteam obligata sa citesc numa’ titluri. Grele, clar!

Inca am ramas lecturistic handicapata (cam ca sufletele alea din documentarele de pe Discovery care is blocate pe culoarul dintre doua lumi), desi imi permit sa citesc doar din perspectiva imi place-nu imi place si sa stau 10 minute la aceeasi fraza, minunandu-ma de frumusetea ei. Nu ma mai zoreste nimeni, nu mai vrea nimeni pareri incarcate de teoria scortoasa si impartiala si nu mai contorizez pagini. Niciodata. Dar tot nu pot povesti despre carti pentru ca inca nu stiu sa povestesc decat in felul ala care “striveste corola”. Si cand o fac altfel ma inunda valul de nemultumire. Dar am sperante ca se poate, frumos si pertinent in acelasi timp, de la generatia ceva mai tanara. Poate asa mai invat si eu cate ceva. Subiectiv, vorbind!

…si ce ziceati ca cititi zilele astea?

*varianta populara a verbului “ a cauta”