În care se dovedește că nu sunt în stare să fierb nici măcar un ou

by Anku

Am vrut eu musai-musai să vopsesc ouă, deși nu era nevoie. C-așa-i omu, se mai plictisește și mai inventează chestii după care să tragă. Buuuuuuun, și de la bunica citire la noi ouăle se vopsesc în coji de ceapă (dacă ar mai fi trăit bunica, ar fi fost azi o respectată partizană a curentului bio). Da’ chestia se face cu cap și gândire organizată de care eu nu mai am demult. Pentru că în acest demers ecologic  ar fi trebuit să adun cojile de ceapă de la Crăciunul trecut. Or eu le adunam de două zile. La apel au răspuns 5 foi de ceapă cu totul. Nevermind mi-am zis eu, am auzit că și sfecla rosie e bună și dacă n-aș fi experimentat vopsirea hainelor, mâinilor și oalelor cu sfeclă roșie poate n-aș fi crezut. Dar eu am crezut în sfeclă. Așa că m-am apucat. Trebuia să bănui de la început că ceva nu e în regulă cu astrele în ziua respectivă pentru că desenatul pe ouă cu creioane cerate nu a dat rezultate, ocazie cu care am aflat că pictatul pe ou se șterge cât ai zice „dungă”. Mi s-a părut ciudat de vreme ce aceleași creioane cerate rezistă cu succes pe vopseaua lavabilă de pe pereți. Da’ în fine. N-am dat importanță incidentului pentru că eu aveam un vis și mă țineam bine de el: să vopsesc ouă! Am îmbrăcat ouă în frunze, flori și ceapă + creioane cerate și le-am pus la fiert cu foile de ceapă și sfecla. A rezultat o fascinată culoare căcănie. Am zis că  poate dacă mai fierb puțin… Au mai fiert vreo juma de oră. Tot căcăniu. Încă 10 minute fierbere. Căcăniul rezistă. Moment în care panica a pus stăpânire pe mine: vroiam ouă roșii și aș fi abdicat de la orice credință ca să le am. Mi-am lăsat naibii obiceiurile și, după o fugă la magazin (nu a mea) eram în posesia unei foarte roșii culori de vopsit oo. Și de aici a început distracția. Un fir de praf a căzut din plic pe mobila de bucătărie. Atât. Când am dat să-l șterg a rămas o dungă de toată roșeața. Aveam ouă căcănii, dar mobilă roșie. Am încercat să șterg mai abitir, dar praful s-a împrăștiat pe gresie. Aveam ouă căcănii, mobilă tot roșie, gresie foarte roșie. Când m-am uitat la mâini era să leșin: mâinile ca ale lui Jack Spintecătorul. M-am dus la baie să mă spăl. După 5 minute aveam ouă căcănii, mobilă roșie, gresie foarte roșie, chiuveta de la baie pictată în artistice culori de roz și roșu și mâinile tot roșii. Aș fi plâns dar mi-era teamă că lacrimile vor fi tot roșii. După încă vreo oră, doar datorită unor eforturi susținute, mobila a devenit roz, gresia la fel, de chiuveta de la baie nici nu mai îmi păsa pentru că eram prea ocupată să-mi frec mâinile cu sare de lamâie și piatră ponce. Aș fi încercat și cu șmirghel, da’ nu am găsit prin casă.  Într-un final ouăle au devenit roșii, da’ așa neuniform colorate și cu vopsea zgâriată de ziceai că erau vopsite în secolul trecut. De desenele, frunzele, floricele și încercările mele creative se alesese praful. Aș fi putut să o întorc declarând că de fapt eu ouă vopsite vintage mi-am dorit, dar, pentru că nu sunt atât de maleabilă, am trântit ouăle în frigider unde zac și la ora asta și m-am dus la mama unde am vopsit de-a dreptul artistic toate ouăle. Cu coji de ceapă, binențeles.